duminică, 29 noiembrie 2009

Hurrying to go EASY

-„S bine. Nici o problemă deosebită. Mă trezesc dimineaţa, aranjez lucrurile, plec la birou unde mă aşteaptă un teanc de documente...mă întorc acasă, fac ceva treabă, o iau pe mami de la serviciu şi adorm la televizor.
-Tati,
aşa o să fie tot timpul?
-Da tată, aşa va fi tot timpul.

-If this is all...
-?
-nimic...”
-„Muncesc prea mult. De la 8 la 11 seara. În rest chiar îmi place jobul asta. Mă duc pe şantier şi mai dau ceva ordine, deşi habar n-am ce trebuie să zic de fapt, dar mă distrează. Maşinile sunt şi mai mari ca mine, dacă îţi vine să crezi. O mai ţin aşa câţiva ani şi mă retrag. Ştii tu, planul cu insulele cocos.
-Da…da' până la marea retragere va mai fi ceva? Semnificativ vreau să zic…Sau lucrurile o să se repete la nesfârşit?
-Mă întreb dacă sunt pe calea mea. Dacă oraşul, jobul, femeia de lângă mine…sunt într-adevăr ce îmi doresc. Să fie the true me care trăieşte această viaţă? Sau o copie mai nereuşită a ceea ce pot să fiu?
-Nu te-ai gândit să pleci undeva? O perioadă…să te regăseşti
-I’m afraid…
-Afraid?
-Da, că i might like it. Şi I might like YOU”


luni, 9 noiembrie 2009

The tickets to the Apocalypse party are already sold

Acesta nu este doar un scenariu. Asemănarea cu personajele reale nu este pur întâmplătoare.
Totul se petrece peste 6 miliarde de ani. E mult dincolo de conceptul de SF, părerea mea. Oamenii au dispărut demult, în unul dintre miile de sfârşituri probabile. Temperatura se ridică pe la 1400°C. Suficientă cât să topească toate metalele. Şi rămăşiţele civilizaţiei noastre. Soarele e imens, cam 62 de ori mai mare decât Luna actuală.
Scenariul 1 era fericit, Pământul se desprindea de pe orbită şi pleca în univers, să îşi caute un nou destin, un nou început, poate un alt Soare şi o nouă viaţă. Dar, voila, experţii au uitat de maree. În scenariul 2 treaba nu mai e la fel de simplă. Pământul se îndreaptă încet direct către Soarele scăpat de sub control. Precum un mic asteroid. Şi nici nu se va vedea o mică lumină care străbate zenitul, pentru că Soarele este lumina. Nici măcar o moarte spectaculoasă.
Asta este ultima ironie. Soarele dătător de viaţă se transformă în justiţiarul planetei rebele, odată albastre. Ciclicitatea şi ironia par a fi cele mai prezente fenomene ale vieţii pe Pământ. Şi nu numai pe Pământ, căci universul dictează asta.
Cât e de mică lumea noastră şi cât e de mare universul, se pare că regulile sunt izbitor de similare. De exemplu, cine ar fi zis că tocmai el, Soarele….
„Eu te-am făcut, eu te omor”

duminică, 8 noiembrie 2009

Sunday story 'bout another religion

Am regăsit-o. Pe bătrâna cu rochie galben pai. Care nu are cuvinte pentru „timp” sau „istorie”. Care trăieşte în Dream Time. Pe National Geographic. Era doar o poză care se numea dreaming2/F(work). Nu este un loc pe hartă, este un tărâm al sacrului, credinţei, ritualului, cărărilor cântecului. Cea mai veche civilizaţie din lume. Există de la ultima eră glaciară. Şi au aceeaşi misiune. Cea mai neschimbată civilizaţie, dar şi cea mai diferită de toate care există. Până să vină, bineînţeles, omul alb şi să se mire: „No writing, no farming, no big buildings, no interest for our culture…” Aşa a început debate-ul dacă sunt oameni sau nu. Şi i-au băgat pe toţi la şcoală şi la biserică şi mai ştiu eu ce le-au făcut în aşa fel încât să decimeze 90% din populaţie. Încă un argument că suntem o specie jalnică.
Universul lor a fost creat de Rainbow Serpant. Strămoşii au primit iluminarea în Timpul Visului. Şi acest dreaming este recreat cu fiecare ritual, cu fiecare cântec, cu fiecare rugăciune, incantaţie. Nu au scris, dar au cântat. Pe Cărările Cântecului, care împânzesc toată Australia. Cărările Cântecului sunt hărţi secrete care te duc spre locuri mai bune. Dacă nu cânţi cum trebuie sau nu faci ritualurile cum trebuie, se pot întâmpla lucruri grave, vântul se va înteţi sau furtunile se pot abate. Dar, cu fiecare interpretare a cântecului, lumea e creată din nou. Trecutul devine prezent.

"These are and were a people with no notion of linear time. Theirs was one of the great experiments in human thought. The notion that the world existed as a perfect whole, and that the singular duty of humanity was to maintain through ritual activity the land precisely as it existed when the Rainbow Serpent embarked on the journey of creation. The logos of the Dreaming was constancy, balance, symmetry. In the moment there is deductive logic, on a hunt for example, when the men pay attention to signs with a perspicacity that would put Sherlock Holmes to shame. But in life there is only the Dreaming, in which every thought, every plant and animal, are inextricably linked as a single impulse, the inspiration of the first dawning. Had humanity followed this track, it is true that we would have never placed a man on the moon. But we would most certainly not be speaking of our capacity to compromise the life support of the planet. I have never in all of my travels been so moved by a vision of another possibility, born literally 55,000 years ago. This world is so amazing. The realm of the modern is just the floss. The ancient rhythms resonate in ways we can only imagine."
Esenţa religiei lor: No present, no future, just one mission: to preserve the world as perfect as it is. Şi ei cred în Rai, dar, spre deosebire de noi, ei trăiesc în el.
De asta tot ce fac ei, e pentru a păstra pământul la fel de minunat precum este. De asta nu-i interesau hieroglifele noastre, praful de puşcă, bisericile, şcolile, botoxul…La ce bun?
Pe mine m-a bucurat aşa de tare asta, pentru că parcă îmi era destul de clar că oamenii interesanţi nu merg în Rai. Acum Raiul meu e în re-branding.