People as books. On wax.

Despre unele auzi, îţi povestesc prietenii, le cauţi, dar nu le găseşti niciodată.
La unele apuci să le citeşti doar prefaţa, să îţi placă enorm şi să le cauţi apoi tot timpul prin librării şi anticariate.
Altele zac în bibliotecă câţiva ani până să le descoperi.
Unele sunt pentru adolescenţă şi rămân acolo. Te bucuri să le mai vezi dar poţi trăi la fel de bine şi fără.
S şi cărţi by default şi pe care nu le apreciezi întotdeauna. Lectură obligatorie, pe care o citeşti că trebuie, gen familie.
Pe unele le cumperi că dau bine în bibliotecă. Coperţi colorate, cartonate, dichisite, nume cu impact pentru care te invidiază orice musafir.
S persoane care citesc doar autori străini. Patul lui Procust e doar un pat mai ciudat. S genul care ar lucra doar în multinaţionale şi visează să se mărite Kundera, Sabato, Barnes, Fante, Vonnegut sau Suskind.
Mai sunt şi cărţi ciudate pe care le citeşti cu o savoare clinică, ai mixed feelings dar NU te poţi opri. Până la un moment dat când chiar simţi că nu mai poţi citi nici măcar o singură pagină în plus. Aşa am păţit eu cu Chuck Palahniuk.
S unele pe care nu le înţelegi niciodată, oricât te-ai documenta şi ai aştepta. Deci lasă-te.
Unele sunt MAGICE ca Rushdie, Marquez, Murakami, le citim pe nerăsuflate, ne fac sătui de Mănăştur, Mărăşti, Militari, am vrea să ne îndrăgostim pe bucăţi printr-o gaură de cearşaf, să ne ridicăm la cer în timp ce întindem rufele la uscat, să nu avem vârstă ca Melchior, să găsim iluminarea într-o fântână, să vorbim cu pisicile. Îşi fac treaba, te inspiră şi pleacă. Ne fac să dorim să ne luăm lumea în cap şi să căutăm un nou început. Punct şi de la capăt, Inspir3d knows better.
Unele sunt scabroase, decadente, Femei, South of no Nord’s, dar ascund sensibilităţi nebănuite. Bukowski & his blue bird. Still, Who’d wanna be such an asshole?
S unele care dispar brusc şi pentru totdeauna, ca şi cele din biblioteca din Alexandria.
Unele sunt promiţătoare, cu titluri atractive gen 7, 4, 3 căi de a deveni toţi LA FEL, Iluminarea pentru proşti, Idiot’s guide of working with humans sau, mai rău, Cartea care îţi va schimba viaţa – ask Miroo bout that. Btw, conceptul foto îi aparţine:)
Şi de ce să nu abordăm şi subiectul lungimii? Unele cărţi s scurte, minunate şi consistente, ca Franny&Zooey, altele sunt scurte că nu mai au nimic de zis. De unele s doar coperţile, au pagini albe goale înăuntru ca şi cea cu Ce ştiu bărbaţii despre femei. Mai s şi cele lungi şi minunate, gen Midnight’s Children, American Gods, Sărbătoarea Ţapului, Nothing to be frightened of, iar altele s lungi şi absolut degeaba.
Unele s siropoase, cheesy şi deşirate, le citeşti şi simţi cum PIERZI timpul. Sophie Kinsella, exact la ea mă gândeam.
Mai sunt unele de care nu ştii, dar ar fi insightful.
Sau cele pe te-ar întregi, te-ar face un om mai bun, mai complet, mai fericit, pe care le-ai citi forever, dar nu le poţi citi acasă din cauza regulilor de la bibliotecă. Să savurezi cu adevărat o carte într-o sală de lectură – this is what I call a challenge.
Unele care îţi plac atât de tare încât nu le citeşti sfârşitul. Anca e singura din lume care poate face asta.
Totuşi, te întrebi uneori cum au câte unii timp să citească atâta? Gen Denisa şi Raftul ei.
S cărţi pe care le consideri irepetabile, iar ulterior îţi dai seamă că s atât de multe altele pe lume.
Mai sunt şi cele cu titluri frumoase, gen Ask the dust, Slapstick, Tender is the night, Love etc., playful & nimble, pe care le vezi pe raft, le răsfoieşti, te regăseşti, simţi că ţi-ar plăcea enorm, dar nu le cumperi. De teamă să nu îţi placă prea tare. Să le pună în umbră pe toate celelalte din bibliotecă. Uneori s chiar la 9 RON.
Şi mai sunt şi cele te cuceresc de prima dată, cu prima pagină, parcă îţi vorbesc prin fiecare rânduleţ chiar ţie, umilului cititor şi pe care simţi că le-ai putea citi neîncetat, fără să te plictiseşti o secundă şi fără să repeţi, de fapt, nimic.