Stăteam pe jos, într-un colţ, iar ea era aplecată într-un mod vădit interesat către mine.
-Limbajul non-verbal al vieţii, mă gândeam eu în sinea mea.
Şi îmi zice, cu zâmbetul acela fake-fără-cont-pe-facebook:
-„Noi meditam împreună pe faţa de masă. Stăteam unul în faţa celuilalt şi ne ţineam de mână. Era atât de fain. Voi ce faceţi?”
Eu mă uit în jos şi zic:
-„Mai nimic…adică nu avem ritualuri. Încă…Ce ne trece prin cap!?”
Şi începe să enumere „noi făceam nu ştiu ce şi nu ştiu ce şi dup-aia eu găteam şi mai făceam şi aia şi dintr-aia şi dup-aia eu trebuia să bag tot la maşină şi etc şi etc. şi ne uitam la un film şi dup-aia, îţi zic, discutam fiecare aspect, şi apropo, ce îţi place să faci când te trezeşti dimineaţa în patul lui?”
Eu fac ochii mari mă gândesc sincer şi zic, speriată de ea: păi nu ştiu…habar n-am…de fapt, nu cred că m-am trezit…vreo ghiduşie, ce îmi vine în minte…şi răspunsurile mele deveneau din ce în ce mai mici, mai puerile, deşi fantasmam să presar cuvinte exclusiviste gen epitom pe care ea să le caute în dex. Şi ea zice, da, poate tu eşti mai creativă, noi însă aveam multe tabieturi care ne plăceau aşa mult…Nu aşteaptă răspuns, zâmbeşte în continuu fără să promită nici o pauză în timp ce eu visez la o gumă-de-şters-zâmbete-fix-ca-al-ei. Şi mă uit spre el, care părea distras de ceva activităţi casnice (!!), cu privirea fă-o-să-plece-departe.
-Limbajul non-verbal al vieţii, mă gândeam eu în sinea mea.
Şi îmi zice, cu zâmbetul acela fake-fără-cont-pe-facebook:
-„Noi meditam împreună pe faţa de masă. Stăteam unul în faţa celuilalt şi ne ţineam de mână. Era atât de fain. Voi ce faceţi?”
Eu mă uit în jos şi zic:
-„Mai nimic…adică nu avem ritualuri. Încă…Ce ne trece prin cap!?”
Şi începe să enumere „noi făceam nu ştiu ce şi nu ştiu ce şi dup-aia eu găteam şi mai făceam şi aia şi dintr-aia şi dup-aia eu trebuia să bag tot la maşină şi etc şi etc. şi ne uitam la un film şi dup-aia, îţi zic, discutam fiecare aspect, şi apropo, ce îţi place să faci când te trezeşti dimineaţa în patul lui?”
Eu fac ochii mari mă gândesc sincer şi zic, speriată de ea: păi nu ştiu…habar n-am…de fapt, nu cred că m-am trezit…vreo ghiduşie, ce îmi vine în minte…şi răspunsurile mele deveneau din ce în ce mai mici, mai puerile, deşi fantasmam să presar cuvinte exclusiviste gen epitom pe care ea să le caute în dex. Şi ea zice, da, poate tu eşti mai creativă, noi însă aveam multe tabieturi care ne plăceau aşa mult…Nu aşteaptă răspuns, zâmbeşte în continuu fără să promită nici o pauză în timp ce eu visez la o gumă-de-şters-zâmbete-fix-ca-al-ei. Şi mă uit spre el, care părea distras de ceva activităţi casnice (!!), cu privirea fă-o-să-plece-departe.
Simt fuga cum mi se urcă pe şira spinării şi o urmez afară, fără să chem nici un taxi sau să am, de fapt, altă alternativă. Ies într-un întuneric beznă, o iau la goană pe trotuar şi trec rapid pe lângă graffitti-ul uitat acolo dintr-un alt vis Safety instructions for girlfriends and ghosts. Dau într-o umbră în formă de maşina flinstones cu un bec cubic (sau kubric?) deasupra, condusă de conturul lui Sid, fără Manny sau Diego.
Era să mă calce. Venea lansat spre mine, ca formaţia aia de ulii de pe valea ierii care ne-au fugărit pe mine şi pe cori, half-naked. Nu mai ştiu cum am scăpat, dar mi-a fost foarte teamă pe străzile întunecate şi cu vehiculele acelea mai negre decât restul întunericului, gata oricând să mă lovească, ca şi cum aş fi fost o minge de golf fără awarness.