The imaginarium of the black monkey: 'bout life&death

Ceva a căzut din cer fix pe copacul pe lângă care treceam împreună cu un cunoscut (dar nu pentru mine). Pentru el însemna ceva obiectul acela. Mă aşez jos şi întreb:

- Crezi în coincidenţe?

El se uită lung şi lasă să treacă câteva secunde. Continui, din nerăbdarea de a spune, nu de a umple goluri.

- Adică ce probabilitate este să cadă obiectul acesta fix aici…când sunt atâţia copaci în pădure? Dacă îi numărăm pe toţi şi chiar calculăm matematic probabilitatea, ne vom speria.

El tace în continuare, dar eu ştiu că se gândeşte la ce mă gândesc şi eu. Şi continui să îi povestesc: - Uite, de exemplu, eu când eram mică fratele meu era la joacă şi m-a chemat şi era puţin trist şi mi-a zis că ce e şi cu viaţa şi moartea asta de toată lumea vorbeşte despre ele ca şi cum ar împărţi lucrurile în albe şi negre sau început şi sfârşit. De parcă n-ar exista amândouă, în acelaşi timp, peste tot.

În mintea mea scena de derula şi fratele meu era o maimuţă neagră cu o coadă curbată şi zglobie. Se juca cu alte maimuţe negre într-o piaţă. O piaţă dintr-un oraş cu maimuţe negre. El murise în ziua aceea într-un accident, dar scena principală era cea în care el se juca. Şi atunci realizez că şi eu trebuie să fiu o maimuţă neagră, cu o coadă curbată. Şi încep să râd şi mă trezesc şi găsesc ciorapii cu care adormisem în picioare împăturiţi, pe o margine de pat. Şi nu mai pot da nici din coadă... Niciodată nu mi-au plăcut prea tare duminicile.

And so it is

"Mitul lui Orfeu este asemenea unui triunghi al artei, iubirii şi morţii. Un mit pentru epoca noastră întunecată: mitul unui pământ nesigur, care ne trosneşte sub picioare, deschizindu‑şi fălcile pentru a ne inghiţi cu totul. O societate care a devenit crudă, superficială, lacomă, bigotă, deşartă. Şi, în mijlocul acestei lumi, jelim o generozitate pierdută, încercând să înţelegem – şi să arătăm – care este aceasta.

Un mit al dragostei ca neaşteptată şi copleşitoare des­coperire a pământului solid de sub picioa­rele noastre tremurătoare"

Safety instructions for girlfriends and ghosts

Stăteam pe jos, într-un colţ, iar ea era aplecată într-un mod vădit interesat către mine.
-Limbajul non-verbal al vieţii, mă gândeam eu în sinea mea.
Şi îmi zice, cu zâmbetul acela fake-fără-cont-pe-facebook:
-„Noi meditam împreună pe faţa de masă. Stăteam unul în faţa celuilalt şi ne ţineam de mână. Era atât de fain. Voi ce faceţi?”
Eu mă uit în jos şi zic:
-„Mai nimic…adică nu avem ritualuri. Încă…Ce ne trece prin cap!?”
Şi începe să enumere „noi făceam nu ştiu ce şi nu ştiu ce şi dup-aia eu găteam şi mai făceam şi aia şi dintr-aia şi dup-aia eu trebuia să bag tot la maşină şi etc şi etc. şi ne uitam la un film şi dup-aia, îţi zic, discutam fiecare aspect, şi apropo, ce îţi place să faci când te trezeşti dimineaţa în patul lui?”
Eu fac ochii mari mă gândesc sincer şi zic, speriată de ea: păi nu ştiu…habar n-am…de fapt, nu cred că m-am trezit…vreo ghiduşie, ce îmi vine în minte…şi răspunsurile mele deveneau din ce în ce mai mici, mai puerile, deşi fantasmam să presar cuvinte exclusiviste gen epitom pe care ea să le caute în dex. Şi ea zice, da, poate tu eşti mai creativă, noi însă aveam multe tabieturi care ne plăceau aşa mult…Nu aşteaptă răspuns, zâmbeşte în continuu fără să promită nici o pauză în timp ce eu visez la o gumă-de-şters-zâmbete-fix-ca-al-ei. Şi mă uit spre el, care părea distras de ceva activităţi casnice (!!), cu privirea fă-o-să-plece-departe.

Simt fuga cum mi se urcă pe şira spinării şi o urmez afară, fără să chem nici un taxi sau să am, de fapt, altă alternativă. Ies într-un întuneric beznă, o iau la goană pe trotuar şi trec rapid pe lângă graffitti-ul uitat acolo dintr-un alt vis Safety instructions for girlfriends and ghosts. Dau într-o umbră în formă de maşina flinstones cu un bec cubic (sau kubric?) deasupra, condusă de conturul lui Sid, fără Manny sau Diego.

Era să mă calce. Venea lansat spre mine, ca formaţia aia de ulii de pe valea ierii care ne-au fugărit pe mine şi pe cori, half-naked. Nu mai ştiu cum am scăpat, dar mi-a fost foarte teamă pe străzile întunecate şi cu vehiculele acelea mai negre decât restul întunericului, gata oricând să mă lovească, ca şi cum aş fi fost o minge de golf fără awarness.

Put on a smile and stay for a while

- Nu mă mai sperie noaptea de o vreme.

- Ce bine! Dar pari tristă...

- Nu, nu s. Mă gândesc mult la alegerile pe care te obligă uneori dharma să le faci. Şi nu mă simt în stare să îmi ascult stomacul în perioada asta. Nu am sentimente foarte negative sau demoni foarte activi. It should be obvious, but it's not.

- Cum scria pe cartea aceea cu india, de ziua ta, cu markerul auriu: Take all my demons away and my angels will go too.

- Şi cu toate astea nu mi-i doresc înapoi, am râs cinematic din cauza febrei, cu ochii lucitori, nu strălucitori.

- During the previous rain, you offered him a cup of tea and a silent-soul-tuned-promise.
- I-am zis cu naivitate sau maturitate, frică sau îndrăzneală, să zâmbească şi să mai stea puţin cu mine.

I don't care what the future holds
Cause I'm right here in your arms today
With your fingers you can touch me
I'm your black swan

To my supa sista

Dacă ai avea un milion de dolari sau chiar zece, i-ai da sigur la lumea întreagă şi tu ţi-ai păstra bucata cea mai mică, la fel cum făceai cu ciocolata.
Erai acasă cu un tip brunet şi, ciudat, casa nu era acasă la noi şi mama era mult mai tolerantă. Trebuia să mă prind, că doar tu eşti singura care merită să trăiască cu Nancy Sinatra (sau Zooey Deschanel, mai bine) în Sugar Town. Studiai o carte tantrică cu coperţi colorate ca nişte opere de artă impresioniste. Mama a văzut-o şi a început să te certe, ce este cu ocupaţiile astea neserioase. Tu ai privit-o cu detaşare şi drag. Te-ai ridicat încet pe slo-mo şi ţi-ai tras pelerina colorată desigual peste trupul gol şi pisicesc. Tu shahti, eu party. Şi cuvintele tale au fost nasturii de care aveai fobie când erai mică mică de tot:”Am chef să urc un munte”. Şi ai ieşit şi mama mi-a dat cartea să mă uit şi eu şi să văd ce prostii citeşti. Eu am dat, bineînţeles, ochii peste cap. Am deschis cartea şi au ieşit foi pe care le puteai desface pe lungime, colorate, cu bucăţi de material prin ele şi lumină aurie. Mă uitam fascinată, luminată, ştiind totuşi că nu am voie, că nu sunt „pregătită”. Sentimentul era mai evoluat decât cel pe care îl încercam în clasa 2-a când îţi citeam jurnalul. Mă întrebam cu nedumerire unde văzuse mama-noastră-cea-în-variantă-tolerantă-sugar-town oameni dezbrăcaţi în toată minunăţia aia de carte. Erau secretele tuturor religiilor acolo. Şi ce superficial puteau fi interpretate, m-am gândit eu. Cu toate astea mulţumeam în gând că nu i-ai făcut cadou mamei cartea aceea de kamasutra de crăciunul trecut.

Eu, maimuţa răsfăţată, tu, fetiţa împiedicată. cu genunchii veşnic juliţi.

Şi te-am iubit şi mai tare.

Klimt, miro, kandinsky, rivera regizaţi de kim ki-duk, aşa arăta cartea ta; era cartea tuturor oamenilor, tuturor epifaniilor, a tuturor secretelor: boli nevindecate, inimi rănite, suflete pierdute, a iubirii divine de care nu suntem capabili, a fericirii mult prea discutate şi prea inaccesibile. Şi tu îţi urcai muntele.

„All legitimate religious study must lead to unlearning the differences, the illusory differences, between boys and girls, animals and stones, day and night, heat and cold".

-Când te doare gâtul, mi-ai spus, ai sentimente ne-exprimate, cuvinte nerostite.

-Dacă iau tantum verde şi îmi trece, oare cuvintele nerostite, poveştile nespuse, sentimentele ne-exprimate, dispar şi ele? se dizolvă într-un mare absolut şi mintea mea rămâne goală, Tao wise, aşa cum ar trebui să fie?

-Poate, că nu toate sunt ale tale. Iubirea, de exemplu, vine de la Dumnezeu.

Urmează cu puritate.

Do it for the Fat Lady, by Zooey

"Seymour'd told me to shine my shoes just as I was going out the door with Waker. I was furious. The studio audience were all morons, the announcer was a moron, the sponsors were morons, and I just damn well wasn't going to shine my shoes for them, I told Seymour. I said they couldn't see them anyway, where we sat.

He said to shine them anyway. He said to shine them for the Fat Lady.

I didn't know what the hell he was talking about, but he had a very Seymour look on his face, and so I did it. He never did tell me who the Fat Lady was, but I shined my shoes for the Fat Lady every time I ever went on the air again — all the years you and I were on the program together, if you remember. I don't think I missed more than just a couple of times. This terribly clear, clear picture of the Fat Lady formed in my mind. I had her sitting on this porch all day, swatting flies, with her radio going full-blast from morning till night. I figured the heat was terrible, and she probably had cancer, and — I don't know. Anyway, it seemed goddam clear why Seymour wanted me to shine my shoes when I went on the air. It made sense.
I don't care where an actor acts. It can be in summer stock, it can be over a radio, it can be over television, it can be in a goddam Broadway theatre, complete with the most fashionable, most well-fed, most sunburned-looking audience you can imagine. But I'll tell you a terrible secret — Are you listening to me? There isn't anyone out there who isn't Seymour's Fat Lady. That includes your Professor Tupper, buddy. And all his goddam cousins by the dozens. There isn't anyone anywhere that isn't Seymour's Fat Lady. Don't you know that? Don't you know that goddam secret yet? And don't you know — listen to me, now — don't you know who that Fat Lady really is? . . . Ah, buddy. Ah, buddy. It's Christ Himself. Christ Himself, buddy."

Kill the Buddha if you meet him on the street!

Vântul bate ca şi cum ar intenţiona, în bunătatea lui, să mă mângâie. Oamenii sunt sentimentali şi, conform definiţiei lui blyth, îşi arătă unii altora mai multă tandreţe decât le arată însuşi Dumnezeu. Everybody likes everybody - ca în poza mea de messenger pe vremea când aveam laptop. Şi timpul trece mai repede sau mult mai încet în funcţie de bătăile inimii. Eu am pielea bronzată, maro-aurie ca într-o vară eternă. Are o poveste a ei, dar nu şopteşte nici un cuvânt să nu rupă vraja. E expresivă. Cu semne de punctuaţie, cum zice Marius. Port doar rochii albe, de in sau de bornagic, cu dantelă sau broderie. Cele de gală sunt ţesute de păianjeni într-un gherghef complicat, doar de ei ştiut, drept mulţumire că nu le-am stricat prea multe pânze şi i-am scos afară din casă pe geam.

Maestrul îmi spune prima lecţie: "Kill the Buddha if the Buddha exists somewhere else. Kill the Buddha, because you should resume your own Buddha nature."

Oamenii povestesc şi îşi zâmbesc, punându-şi mâna pe inimă. Eu mă întreb dacă am gesticula la fel când am dori să spunem ceva din suflet şi dacă nu am şti în ce parte e inima. Dar nu aştept, de fapt, nici un răspuns.

Şi maestrul îmi zice: "Without thinking of good or evil, show me your original face before your mother and father were born."

Majoritatea femeilor îşi urăsc picioarele, dar eu mi le ador aşa de mult încât umblu tot timpul desculţă. Şi în rarele momente în care mă încalţ, am nisip în sandale.