Kill the Buddha if you meet him on the street!

Vântul bate ca şi cum ar intenţiona, în bunătatea lui, să mă mângâie. Oamenii sunt sentimentali şi, conform definiţiei lui blyth, îşi arătă unii altora mai multă tandreţe decât le arată însuşi Dumnezeu. Everybody likes everybody - ca în poza mea de messenger pe vremea când aveam laptop. Şi timpul trece mai repede sau mult mai încet în funcţie de bătăile inimii. Eu am pielea bronzată, maro-aurie ca într-o vară eternă. Are o poveste a ei, dar nu şopteşte nici un cuvânt să nu rupă vraja. E expresivă. Cu semne de punctuaţie, cum zice Marius. Port doar rochii albe, de in sau de bornagic, cu dantelă sau broderie. Cele de gală sunt ţesute de păianjeni într-un gherghef complicat, doar de ei ştiut, drept mulţumire că nu le-am stricat prea multe pânze şi i-am scos afară din casă pe geam.

Maestrul îmi spune prima lecţie: "Kill the Buddha if the Buddha exists somewhere else. Kill the Buddha, because you should resume your own Buddha nature."

Oamenii povestesc şi îşi zâmbesc, punându-şi mâna pe inimă. Eu mă întreb dacă am gesticula la fel când am dori să spunem ceva din suflet şi dacă nu am şti în ce parte e inima. Dar nu aştept, de fapt, nici un răspuns.

Şi maestrul îmi zice: "Without thinking of good or evil, show me your original face before your mother and father were born."

Majoritatea femeilor îşi urăsc picioarele, dar eu mi le ador aşa de mult încât umblu tot timpul desculţă. Şi în rarele momente în care mă încalţ, am nisip în sandale.