What souls may come

Demult, oamenii sfinţeau natura şi zeii lor purtau nume ciudate precum Su, Anshar, Hulbur, Nunnyunnini. Credeau că după moarte, sufletele lor cad în cer şi devin stele. Sau nori, sau lumină, fiecare după dorinţă. Şi de acolo din cer, îi călăuzesc pe cei dragi, aşa cum le-au fost alături şi în viaţă. Am observat că se plimbă mult pe cer şi au o dinamică greu de anticipat. După cum ţi-i sufletul, aşa-ţi va fi şi umbra lui pe cer. Liniştitor, îndrăzneţ, copleşitor, împrăştiat, fugărit, cuminte, caraghios, şoptit, etc. Sufletele şi divinitatea tot timpul au avut ceva în comun. Pentru că din sufletele noastre a ieşit şi tot acolo se va întoarce. Sau ele se vor întoarce la ea.

Suntem toţi făcuţi din stele, am auzit asta chiar şi pe mtv.

Şi, ca şi în viaţa pământească, sufletele pot deveni nostalgice. Atunci pot vizita, de exemplu, locul în care s-au sărutat prima dată, ca acesta, pe care l-am surprins într-o zi când veneam de la mare: