
- Mi s-a umplut paharul...Nu mai suport!
sau
- Când ţi se umple paharul, nu mai ştii ce faci!
Păi nu e bine să fie plin? Nu prea înţeleg... Nu e ideea că trebuie să priveşti jumătatea plină a paharului?
Cine ne umple paharul? Dumnezeu? Sau noi înşine? Sau ceilalţi care sunt preocupaţi să moară şi capra vecinului? Sau cei dragi care ne oferă dragostea şi suportul lor?
Atâta stăm cu ochii pe pahar..."Cred că sunt la jumătate"; "Cred că sunt la 70%" Suntem ca într-un episod din south park:
- Trebuie să avem grijă de copiii noştri, înainte de toate!
- Ăă...Unde sunt copiii?
Deci da, la jumătate cu ce? 70% cu ce? What do we state for? Care e misiunea noastră? Pentru ce ne trezim mâine dimineaţă (e luni..yaac)?
În loc să privim de sus paharul, mai privim ÎN SUS. Eu aşa zic, mai lăsăm comparaţia socială la o parte. Şi poate o să ne vină vreo (altă) idee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu