LOST, where I belong

Piticul zice: "Presiunea asta pe care o simt în piept se va transforma în aripi şi va zbura cu pescăruşul johnatan livingstone."

Piticul zice: "Şi va rămâne doar the sweet sadness, ocupând vesel tot spaţiul. Până când în locul cu pricina va creşte altceva. Principiul vaselor comunicante? Cu ce să sper să fie atunci? Simt că va reveni acelaşi lucru, ca o tumoră la care nu îi înlături cauza."

Piticul zice: "Ma simt ca o barcă mică legată la mal cu un lanţ prea mare".

Şi piticul mai zice: "Pe masă e un măr „johnatan”. Cu puţină otravă pe partea nevăzută de soare. Crescută insidios, cum cresc toate fricile în timpul iernii."

Dalai Lama zice: "Take into account that great love and great achivements involve great risks."

Piticul întreabă: "Şi dacă primăvara asta se luptă azi să vină, fără mult succes, deşi, după toate standardele, are toate drepturile, noi cum să ne comportăm? Din nou, cuvintele pot strica tot, cum putem pune o stare în cuvinte, în sunete, în litere…? nişte invenţii contextuale pentru sentimente pe care vrem să le îngropăm sau, dimpotrivă, să le scoatem la lumină, la verdele ce n-a venit încă."

Piticul cântă: "The path from the palm of my hand leads me to brighter days."

Who’s riding this train?

Îmi găsesc locul, mă aşez fericită că nu am nici un obiectiv concret în următoarele 5 ore şi deschid Johnny Panic şi Biblia Viselor, trecută de jumătate. Citesc puţin şi trenul pleacă timid dar sigur, ca omul de tinichea în căutarea sufletului.
Tot timpul mi s-a părut fascinant că sub acelaşi acoperiş sunt atâţia oameni diferiţi, din toate categoriile sociale, care par a merge în aceeaşi direcţie. Când eram mică mă uitam pe fereastră la oamenii care coborau şi mă aşteptam să plece împreună. UNDEVA. Poate într-o sală de aşteptare pentru o altă destinaţie.
Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna când călătoresc singură tresar speriată când porneşte trenul. Pentru o fracţiune de secundă mă sperii că sunt în alt tren, cu o altă destinaţie şi întotdeauna întreb: „Acesta este trenul de Cluj, nu?”. Invariabil, răspunsul sosit este „Da”, însoţit de un zâmbet îngăduitor sau ironic. Ce o să fac dacă cineva îmi va răspunde: „Cluj? Nuuu, prima şi singura oprire e în Sndjfgzjdftzdtcd”.

Nothing left to die

There's nothing to mourn about death any more than there is to mourn about the growing of a flower. What is terrible is not death but the lives people live or don't live up until their death. They don't honor their own lives, they piss on their lives. They shit them away. Dumb fuckers. They concentrate too much on fucking, movies, money, family, fucking. Their minds are full of cotton. They swallow God without thinking, they swallow country without thinking. Soon they forget how to think, they let others think for them. Their brains are stuffed with cotton. They look ugly, they talk ugly, they walk ugly. Play them the great music of the centuries and they can't hear it. Most people's deaths are a sham. There's nothing left to die.

By Charles Bukowski - The Captain Is Out to Lunch and the Sailors Have Taken Over the Ship