Iată că mi-am înfrânat pofta de a cutreiera pădurile din braşov şi de a-mi pierde maşina ca să recreez scene eliadiene. şi, după o seară liniştită în familia extinsă, m-am culcat uitând total să arunc nu ştiu ce buchet de flori pe casă.
Am visat că eram pe o stradă cu mulţi oameni. Nu erau speriaţi sau răzvrătiţi, ci împăcaţi şi trişti. Începuseră să dea foc la case, maşini, tot ce era material. Într-un fel mă bucuram că în loc de asfalt făcuseră să curgă un râu; nu era prea adânc. Voiam să plec de acolo, nu ştiam de ce sau unde mă duc. Un domn cu mustaţă a scos un pistol şi a început să împuşte oameni. Aceştia nu fugeau, ci primeau gloanţele ca şi cum li s-ar fi cuvenit sau ca şi cum erau destinul lor în faţa căruia se plecau. Maşina mea era cam în flăcări aşa că m-am întins pe jos şi am închis ochii. Lângă mine, un domn cu plete şi barbă construia un canoe din carton, ca şi cutiile de la ikea. Când a fost gata şi se pregătea să plece, am sărit şi eu în barcă, să nu mă mai poată refuza. S-a uitat urât prima dată, ştiam că nu mă vrea în barca lui pentru că îl încetinesc. Dar am făcut o echipă grozavă vâslind pe fostul bulevard şi domnul s-a întristat când a trebuit să mă lase la o răscruce. Ce căutam acolo, nu ştiu. Probabil că mă duceam, ca orice om, ACASĂ. El a rămas singur în barcă, m-a urmărit cu privirea sperând că poate mă voi întoarce şi a plecat mai departe. Era Gauguin (asta am ştiut pur şi simplu, ştii cum se întâmplă în vise). Poate şi el mergea acasă. La MAISON DU PLAISIR. Asta a fost oare înainte sau după "De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?"?
"Tu crezi că, în zilele noastre, o maşină poate dispărea fără s-o fi furat cineva, se poate topi în nevăzut, fără să lase nici un fel de urmă?" Eu cred că da. Şi de dimineaţă mi-a amintit asta bolboroseala roboţelului meu lăsat singur la cluj; la 8 şi ceva de data asta.
