Sabotage, self-sabotage

Piticul preferat se întoarse către ea:
- Nu mai insista. Nu am intervenit pentru că nu m-ai lăsat. Când nu ai inspiraţie, nu scrii; şi asta „either for Cadillacs, creation or immortality”. Când simţi că nu rezonezi cu cineva, nu mai încerca. Nu degeaba nu ţi-l aminteai prea bine. Lipsea muzica. Feeling&rhyme.
- Am crezut că e o ocazie pe care o voi pierde. E drept că nu am SIMŢIT că e o ocazie.
- Când o să înveţi să îţi asculţi cu adevărat inima? Şi să nu mai mergi până în pânzele albe de dragul altora sau al căutării de senzaţii?
- Au fost semne, chiar când am plecat. Am trecut şi pe roşu când am sărit în taxi.
- Q.e.d. Trandafirii albi. Privirea aia. Şi bătăile inimii. Până şi bilanţul semestrului 1 îţi spunea să nu pleci.
- Care e graniţa între a te lăsa cuprins de flow-ul vieţii zen like şi a-ţi influenţa dirijat propriul destin? Uneori las lucrurile să se întâmple şi nu intervin prea mult. Sunt un actor al propriului meu scenariu.
- Dacă eşti conştientă şi prezentă în fiecare moment, fiecare moment e prezent în tine, zise piticul cu entuziasm.
- Adevărul e că intuiţia rareori mă înşeală.
- Vezi? Învaţă să te asculţi mai mult. Şi nu te teme de singurătate.
- Nu de singurătate mă tem mai tare. Mai degrabă de a fi blocată. În ceva ce numai aparent şi consensual nu se numeşte singurătate. Consensual eşti singur când îţi cumperi lenjerie de pat de o persoană, când îţi iei cel mai mic pepene din piaţă şi mănânci singur cea mai bună parte, când în pahar zace o singură periuţă de dinţi, etc etc. Ce mi se pare mie horror e să îţi împarţi viaţa cu cineva şi lucrul acesta să fie doar contextual şi funcţional. Strings attached.
- Ce ţi-ai notat în carneţelul de vise?
- Multe şi nimic. De exemplu...Cu cât te înstrăinezi mai tare, cu cât te înjoseşti mai mult, cu cât eşti mai umil în faţa indiferenţei sau insensibilităţii altora, cu atât ajungi mai aproape de esenţa propriei fiinţe. Se numeşte iluminare prin auto-sabotare. Experienţă procesată. Şi apropo, voiam să descifrez şi ghicitoarea de la Paul în care eu sunt uneori pisică pe un acoperiş şi deasupra cerul e plin de stele. Mă intrigă şi numărul divin al lui Fibonacci. Cum există în petalele florilor, cochiliile melcilor, in tot corpul uman…