Les robots sont gentils - o poveste de 22 iunie

Dormeam cu poftă, ca şi atunci când ŞTII că mai ai puţin şi trebuie te trezeşti. Savurarea ultimelor reprize ale visului, încercarea să îi prinzi finalul…aşteptat. M-am întins cât am putut de bine şi ştii şi tu ce plăcut este, nu s-au inventat cuvinte pentru asta. Îmi sună de obicei două ceasuri, deşi nu am probleme să mă trezesc. Dar, cum trăim în epoca omniprezenţei, e grav dacă se întâmplă ceva şi nu ajungi la o întâlnire. Nu e că te mai întâlneşti tu cu nu ştiu cine prin pădure sau la pescuit. Aşa că am o alarmă principală şi una secundară, de back-up, pusă la 10 minute distanţă. Cum ar fi…ghinion dacă nu sună primul, mai dorm 10 minute în plus. Cu toate astea, nucleus accumbens trimitea intre timp semnale la neocortex şi poftim, am deschis ochii înaintea ceasului. Mă gândesc cu drag într-un fel că mai am de dormit. Iată însă că încep să aud nişte sunete neinteligibile ca de roboţel extraterestru în cabina motoarelor de pe star trek. hmm…ce sonerie mai au şi vecinii. Ce s-a nâmplat cu clasicul ţâr ţâr. Bolboroseala roboţească nu se dădea oprită însă. Mă ridic, într-un final, şi îmi îndrept pijamalele teleghidate către uşă. Sunetul venea de peste tot…din dulapurile ticsite de haine, din grămezile de pantofi aruncate prin hol, din rucsacul de laptop…până şi din placa de păr. Se opreşte brusc, fără vreun succes pentru mine. Verific tvul, ipodul, boxele, telefoanele, nimic nu ar fi putut scoate sunetul acela. Am conchis fără să mă obosesc prea tare: poate extratereştrii şi-au amintit că e ziua mea. Şi m-am culcat la loc. Nu ştiu dacă mă CREZI, oricum plouă afară cu găleata.Iată că am şi primit cadou – mai pe seară, de la necs – roboţelul care tot încerca să se bage în seamă de dimineaţă. Stai scumpule, că îţi pune mama ghislain poirier şi te poţi da pe calu’cu’mânere în ritmul muzicii, nu te juca aşa pe sec!